Definita cuvantului serpentină
SERPENTÍNĂ1, serpentine, s. f. 1. Traseu șerpuit al unui drum care străbate un teren în pantă; fiecare dintre cotiturile unui astfel de traseu; p. ext. drum cotit, șerpuit. 2. Fâșie lungă și îngustă de hârtie colorată, înfășurată strâns, care, aruncată la distanță, se desfășoară în spirală și care se folosește ca mijloc de amuzament la petreceri. 3. Tub (sau țeavă) de metal sau de sticlă îndoit în formă de spirală sau de elice și folosit ca schimbător de căldură. – Din fr. serpentin.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu serpentină
CRIPTOPLÁSMĂ s. f. parte negranulată din citoplasmă. (< fr. cryptoplasme) Vezi definitia »
IZOCOTIDÁLĂ s. f. linie care unește punctele cu aceeași înălțime a mareei. (< izo- + cotidală) Vezi definitia »
CAVALIÉRĂ s.f. v. cavalier. Vezi definitia »
ADIAFORÉZĂ s.f. (Biol.) Lipsa transpirației. [Pron. -di-a-. / < fr. adiaphorèse, cf. gr. a – fără, diaphoresis – secreție]. Vezi definitia »
brîncă (-ci), s. f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s. f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s. f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s. f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s. f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10). Vezi definitia »