PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. În permanență = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat la anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence. Vezi definitia »

METALOGRAVÚRĂ s.f. Procedeu de gravare cu dalta a clișeelor de metal pentru imprimarea hârtiilor de valoare nominală. ♦ Clișeu astfel obținut. [< fr. métallogravure]. Vezi definitia »

tilíncă (-ci), s. f. – 1. Clopoțel. – 2. Fluier, trișcă. – Var. telincă, titili(n)c(ă), (ti)tilingă, Trans. pipilincă. Creație expresivă, cf. talangă, sp. tilin. – Der. tilinca (var. telinca), vb. (a cînta din tilincă; a suna tilinca). Mag. tilinka, pe care Cihac, II, 533, îl propune ca etimon al rom. și rut. tylynka provin din rom. – Cf. tilișcă, trișcă. Vezi definitia »

hazáică (hazáici), s. f. – Gospodină. Rus. chozĕiskiĭ „de casă”. În Mold. Trebuie să provină din aceeași sursă hozate, s. n. pl. (Trans., unelte), chiar dacă nu se cunoaște etimonul imediat (după Candrea, din mag. hozatal „transport”). Vezi definitia »

FALANGÉTĂ s. f. ultima falangă (II), care poartă unghia. (< fr. phalangette) Vezi definitia »