belalíu (belalíe), adj. – Năzuros, mofturos. Tc. belal (Șeineanu, II, 46; Lokotsch 194; Ronzevalle 50); cf. ngr. μπελαλής. V. și belea. Vezi definitia »

EXCRETÓRIU, -IE adj. (Rar) Excretor. [Pron. -riu. / < fr. excrétoire]. Vezi definitia »

hipAIu <a href=„http://kwnjxdproluh.com/”>kwnjxdproluh</a>, [url=http://khgydzdaivlq.com/]khgydzdaivlq[/url], [link=http://psiwddzohvlj.com/]psiwddzohvlj[/link], http://ylwdzgrqhndw.com/ Vezi definitia »

solináriu s. m. – Canal. Gr. σωληνάριον (Murnu 51). Sec. XVII, înv. Azi solinar, s. m. (par, stîlp, trunchi drept și rotund; canal, tub, conductă), care apare și în mr., cf. bg. sulinar „țurțur”, sb. sulundar „tub”. Vezi definitia »

CESIU (‹ fr. {i}; {s} lat. caesius „verde”) s. n. Element chimic (Cs; nr. at. 55; m. at. 132,905, p. t. 28,5 ºC; p. f. 690 ºC) din grupa metalelor alcaline, alb, moale; se aprinde în aer, reacționează cu apa prin explozie. Întrebuințat la fabricarea celulelor fotoelectrice, în generatoare, în lasere cu gaz. A fost descoperit de R. Bunsen și G.R. Kirchhoff în 1860. Vezi definitia »