Definita cuvantului stricățel
STRICĂȚEL, -EÁ, -ÍCĂ, stricăței, -ele, adj. Diminutiv al lui stricat (7); (cam) depravat, corupt. ♦ (Pop.) Cu obrazul acoperit de mici cicatrice (în urma vărsatului). – Strica + suf. -ățel.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu stricățel
BĂLĂIÉL, -IÁ, -ÍCĂ, bălăiei, -ele, adj. Bălăior. – Din bălai + suf. -el. Vezi definitia »
otrățél (otrățéi), s. m. – 1. Limba-cîinelui (Cynoglossum officinale). – 2. Plantă acvatică (Utricularia vulgaris). – 3. Limba-mielului (Borrago officinalis). – 4. Plantă (Anosma arenarium). – Var. otroțel. Mag. atracel e dubletul lui atrățel. Der. de la lat. utricellus (Scriban) e incertă, ca și cea din sl. jatrocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 54). Vezi definitia »
BRILĂNȚÉL, brilănțele, s. n. Diminutiv al lui briliant1. Vezi definitia »
MIEL, miei, s. m. Puiul (mascul al) oii, în primele luni de la naștere. ◊ Zăpada (sau omătul) mieilor zăpada care cade uneori primăvara târziu. ♦ Blana prelucrată a puiului oii; carnea acestui animal. – Din lat. agnellus. Vezi definitia »
sel, séluri, s.n. (reg.) 1. torent. 2. șanț prin care se scurge apa unui șuvoi. Vezi definitia »