stáreț (-ți), s. m. – Superior al unei mănăstiri de călugări. – Var. stariț. Sl. starĭcĭ „bătrîn” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 362; Conev 109). – Der. stariță (var. stareță), s. f. (călugăriță care conduce o mănăstire), din sl. starica „bătrînă”; stăreție, s. f. (locuința starețului; funcție de stareț); staroste, s. m. (conducător, șef al unei bresle; primar, guvernator al unui oraș; pețitor), din sl. (pol.) starosta „bătrîn”; stărostesc, adj. (de staroste); stărosti, vb. (înv., a exercita funcția de staroste; a peți); stărostie, s. f. (calitatea de staroste sau de pețitor); stărostit, s. n. (pețit). Vezi definitia »

PRUNCULÉȚ, prunculeți, s. m. (Pop.) Pruncușor. – Prunc + suf. -uleț. Vezi definitia »

priscavéț, priscavéți, s.m. (reg.) om mincinos. Vezi definitia »

PIZMĂRÉȚ, -EÁȚĂ, pizmăreți, -e, adj. (Rar) Pizmaș. – Pizmă + suf. -ăreț. Vezi definitia »

păhólț, păhólțuri, s.n. (reg.) fiecare dintre bârnele pe care se sprijină podeaua de scânduri a casei. Vezi definitia »