părăsínță, părăsínțe, s.f. (înv.) părăsire. Vezi definitia »

PUFULÍȚĂ, pufulițe, s. f. Gen de plante erbacee cu tulpina cilindrică acoperită cu peri lungi, cu flori roșii-purpurii, roz sau albicioase (Epilobium); plantă din acest gen. – Puf² + suf. -uliță. Vezi definitia »

júlă (júle), s. f. – Femeie, muiere. Țig. žuli, ğuli (Graur, BL, V, 68). Legătura pe care o stabilește DAR cu mag. suli „rău” pare greșită. – Der. julan, s. m. (bărbat afemeiat); juleaică, s. f. (femeie), pe care Bogrea, Dacor., II, 899, îl punea în legătură cu numele Zuleica, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 173; juleandră (var. șuleandră, ciuleandră), s. f. (femeie, muiere), cu suf. expresiv -andră, cf. buleandră, fleand(u)ră, după Graur, BL, IV, 198, la un țig. *ğuνlengero, de la ğuνli „femeie”); ciuleandra, adv. (hoinărind, umblînd creanga). Vezi definitia »

ȘAMPONÉZĂ s. f. lucrătoare într-un salon de coafură specializată în șamponări. (< fr. shamponineuse) Vezi definitia »

CORESPONDÉNȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = schimbul de scrisori, legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (inv.) corespondínță s. f.] – Din fr. correspondance. Vezi definitia »