Definita cuvantului chiar
CHIAR, -Ă, chiari, -e, adv., adj. I. Adv.1. Tocmai, întocmai, exact. Pornește chiar acum. ♦ Însuși, singur, nu altcineva sau altceva decât... Era chiar copilul lui. 2. Până și, încă și. Chiar prin somn tot simțea. ♦ Încă; deja. Chiar de la început. ♦ (Precedat de „nici”) Măcar. ♦ (Urmat de propoziție concesivă introdusă prin „dacă” sau „de”) Și în cazul. Mă așez chiar dacă nu mă poftește nimeni. 3. În realitate, cu adevărat, într-adevăr. Iată că chiar vine. 4. (Înv.) În mod clar, lămurit. II. Adj. (Înv.) Clar, curat, pur, limpede. – Lat. clarus.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu chiar
BAGDASAR, 1. Dumitru B. (1893-1946, n. Roșiești, jud. Vaslui), medic român. M. de onoare port-mortem al Acad. (1948), prof. univ. la București. Creatorul școlii române de neurochirurgie. Lucrări în domeniul chirurgiei tumorilor cerebrale. 2. Nicolae B. (1896-1971, n. Roșiești, jud. Vaslui), filozof român. Frate cu B. (1). M. coresp. al Acad. (1943). Prof. univ. la Iași. Studii de istorie a filozofiei, de teoria culturii și a cunoașterii, elaborate de pe poziția unui raționalism concret, considerat în sens larg, paradigmatic („Filozofia contemporană a istoriei”, „Teoria cunoștinței”, „Filozofia românească de la origini pînă astăzi”, „Teoreticieni ai civilizației”). Traducător al lui Kant. 3. Florica B. (1901-1978, n. Macedonia), medic psihiatru. Soția lui Dumitru B. Studii în neuropsihiatrie și pedagogie medicală privind reeducarea copiilor cu tulburări intelectuale și comportamentale. Contribuții în organizarea sanitară a țării. Prima femeie ministru din România (ministru al Sănătății: 1948). Vezi definitia »
DODECÁR, dodecari, s. m. Veche monedă turcească de aur, care a circulat și în țările românești. – Din ngr. dodekária „duzină”. Vezi definitia »
BESTIÁR, bestiare, s. n. Antologie medievală de fabule sau de povestiri alegorice cu animale. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. bestiaire. Vezi definitia »
UVULÁR, -Ă adj. 1. al uvulei. 2. (fon.; despre sunete) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale, cu vibrarea uvulei. (< fr. uvulaire) Vezi definitia »
NOTÁR, notari, s. m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativă a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, exercitând de obicei atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar. Vezi definitia »