CONJÚNCȚIE, conjuncții, s. f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții într-o frază sau două cuvinte cu același rol sintactic într-o propoziție. 2. Poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească. [Var.: conjuncțiúne s. f.] – Din fr. conjunction, lat. conjunctio, -onis. Vezi definitia »

TEOGAMÍE s.f. (Mit privitor la) împerecherea unei divinități cu un muritor, mai ales a unui zeu cu o muritoare (de obicei cu o regină, prin care se acredita ideea eredității divine a copilului regal). [Gen. -iei. / < it. teogamia, fr. théogamie, cf. gr. theos – zeu, gamos – căsătorie]. Vezi definitia »

zoopsíe s. f., art. zoopsía, g.-d. zoopsíi, art. zoopsíei Vezi definitia »

VRÍE s.f. Figură acrobatică în care avionul se rotește ca un burghiu, coborând pe verticală. [Var. vrilă s.f. / < fr. vrille]. Vezi definitia »

ADELFOCARPÍE s. f. formare a fructului în urma adelfogamiei. (< fr. adelphocarpie) Vezi definitia »