stol (-luri), s. n. – 1. Masă. – 2. Reședință, capitală. – Megl. stol „scaun”. Sl. stolŭ „bază”, din v. germ. stôls (› germ. Stuhl), cf. cr., slov., rus. stol „masă” (Cihac, II, 370). Înv. – Der. stoler, s. m. (tîmplar, dulgher), din sl. stolarĭ, rut., rus. stoljar (Tiktin; Conev 76); stolerie, s. f. (tîmplărie); stoleriță s. f. (nevastă de tîmplar); stoliță, s. f. (înv., capitală, reședință), dim sb., rus. stolica; stolnic, s. m. (înv., servitor care se ocupa de masă; înv., băiat la bucătărie; dregător domnesc, șeful bucătărie palatului; din sec. XVIII, titlu onorific de boierie, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan), din sl. stolĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46); stolniceasă, s. f. (nevastă de stolnic); stolnicie, s. f. (slujba de stolnic); stolnicel, s. m. (băiat care servea masa). – Din rom. provine ngr. στόλνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 79). Vezi definitia »

MERDÍCOL, -Ă adj. care crește pe excremente. (< fr. merdicole) Vezi definitia »

CICLANÓL s. m. nume dat alcoolilor derivați din ciclan. (< fr. cyclanol) Vezi definitia »

ocól (ocóluri), s. n. – 1. Circuit, contur, circumferință. – 2. Loc îngrădit, țarc de vite. – 3. Înconjur, întorsătură. – 4. Strîngere în turmă a vitelor. – 5. Deviație, digresiune. – 6. District judiciar. – 7. Tribunal pentru prima instanță. Sl. okolu „cerc”, din kola „roată”, cf. colb, colac (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 224; Conev 70), cf. bg. okol, mag. akol. – Der. ocoli, vb. (a da ocol, a înconjura; a se abate; a se suci; a împrejmui; a evita); din sl. okoliti, ukoliti; ocolaș, s. m. (înv., șef administrativ al unui district judiciar); ocoliș, s. n. (deviere, abatere), cf. sb., cr. okoliš „cerc”; ocolitor, adj. (care se abate de la ceva); ocolitură, s. f. (deviație); ocolnică, s. f. (înv., hotărnicie); ocoleală, s. f. (deviere). Vezi definitia »

AMINOALCOÓL, aminoalcooli, s. m. (Chim.) Compus organic care conține amină și alcool. [Pr.: -no-al-co-ol] – Din fr. aminoalcool. Vezi definitia »