COMBINATÍV, -Ă, combinativi, -e, adj. De combinare (1). – Din engl. combinative. Vezi definitia »

INTERLOCUTÍV, -Ă adj. (Rar) Interlocutoriu. [Cf. fr. intérlocutif]. Vezi definitia »

INCOATÍV, -Ă adj. (despre verbe) care exprimă începutul unei acțiuni. (< fr. inchoatif, lat. inchoativus) Vezi definitia »

CONTEMPLATÍV, -Ă adj. care contemplă, înclinat spre visare; meditativ, visător. ◊ care se limitează să contemple, fără vreun scop practic. (< fr. contemplatif, lat. contemplativus) Vezi definitia »

COMPREHENSÍV, -Ă adj. 1. care înțelege repede și just; inteligent, ager, pătrunzător. 2. înțelegător, binevoitor. (< fr. compréhensif, lat. comprehensivus) Vezi definitia »