ȘARÉTĂ s.f. Trăsurică ușoară cu două roți, trasă de un singur cal; cabrioletă. [< fr. charette]. Vezi definitia »

orăcăială, orăcăieli s. f. 1. mod neplăcut de a vorbi (cu sonoritate). 2. plânset de copil mic. Vezi definitia »

CRĂIÁSĂ, crăiese; s. f. (Poetic sau în basme) Împărăteasă, regină, zână. [Pr.: cră-ia-] – Crai + suf. -easă. Vezi definitia »

GÚȘĂ, guși, s. f. 1. (La păsări) Porțiune mai dilatată, în formă de pungă, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. ◊ Compus: gușa-porumbului (sau -porumbelului) = a) plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui, cu fructul în formă de bobițe negre (Cucubalus baccifer); b) plantă erbacee cu flori albe, cu fructul o capsulă (Silene cucubalus); c) odolean. 2. (La animalele amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care ajută, împreună cu mușchii respectivi, la respirație. ♦ (La reptile) Bărbie. 3. (La oameni) Umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea glandei tiroide; boală care provoacă această umflătură. 4. Cută de grăsime care atârnă sub bărbie la unele persoane. 5. (Fam.) Gât. ♦ Gâtlej. ◊ Expr. A râde din gușă = a râde afectat, forțat. A vorbi din gușă = a) a vorbi gros; b) a vorbi afectat. 6. Partea de sub gât a unei blăni sau a unei piei. 7. (În sintagma) Gușă de conductă = cută care se formează uneori la curbarea unei țevi. – Lat. geusiae. Vezi definitia »

trítănă, trítăne, s.f. (reg.) crucea dinainte a carului. Vezi definitia »