JARGÓN s.n. Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesiuni etc., cu o sferă de circulație îngustă, care are fond principal de cuvinte și o structură gramaticală proprie. [< fr. jargon]. Vezi definitia »

PLOCÓN, plocoane, s. n. 1. Dar omagial intrând în obligațiile vasalilor către Poartă sau ale supușilor către curtea domnească sau către stăpânul moșiei; (astăzi, fam.) dar, cadou (făcut adesea pentru un serviciu, o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva în fața cuiva. ♦ Spec. Dar care se dă nașilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii). 2. (Înv.) Jertfă, ofrandă. 3. (Și în sintagma plocon de nume) Denumire dată, în evul mediu, în țările române, unor dări sau daruri, devenite apoi obligații ale birnicilor. [Var.: poclón s. n.] – Din sl. poklonŭ. Vezi definitia »

PAPIÓN I. s. n. cravată înnodată în formă de aripi de fluture. II. s. m. specie de câine pitic cu urechile lungi, căzute, și cu părul lung, de diferite culori. (< fr. papillon) Vezi definitia »

OPERÓN s.m. (Biol.) Amsamblu de gene structurale a căror expresie fenotipică este controlată de un operator; unitate genetică a cărei expresie fenotipică este reglată de un represor. [< fr. opéron, it. operone]. Vezi definitia »

MONOFÓN, -Ă adj. Care poate fi executat de o singură voce sau la un singur instrument. // s.n. Aparat telefonic la care microfonul și receptorul sunt juxtapuse. [Pl. -ni, -ne, (s.n.) -oane. [< fr. monophone, cf. gr. monos – unic, phone – sunet]. Vezi definitia »