EXOTÍSM s. n. însușirea de a fi exotic. ◊ tendință în arta și literatura europeană (romantică) de a descrie idilic peisaje și obiceiuri exotice. (< fr. exotisme) Vezi definitia »

ESENȚIALÍSM s. n. 1. orientare metafizică, dogmatică care postulează existența unor calități absolute ale realului. 2. orientare în pedagogia americană care vede educația ca transmitere a moștenirii culturale, ce conține valorile spirituale fundamentale ale umanității. 3. doctrină medicală mai veche care atribuia bolile unor așa-numite „esențe”, proprii fiecăreia dintre ele. (< fr. essentialisme) Vezi definitia »

CONFIGURAȚIONÍSM s. n. concepție în psihologia structuralistă potrivit căreia în învățarea citirii și scrierii cuvintelor copilul prinde totul în forme întregi, în structuri; gestaltism. (< engl. configurationism) Vezi definitia »

SURDOMUTÍSM s. n. defectul surdomuților; surdomutitate. (< surdo- + mutism) Vezi definitia »

DEÍSM s.n. Orientare filozofică-religioasă din sec. XVII-XVIII, care recunoștea existența lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a lumii, negând ideea întruchipării lui Dumnezeu într-o persoană și teza intervenției acestuia în viața naturii și a societății. [Pron. de-ism. / < fr. déisme, cf. lat. deus – zeu]. Vezi definitia »