SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. Vezi definitia »

Cine face actiunea si cine o denumeste ! Vezi definitia »

SUPRATENSIÚNE s.f. Tensiune superioară celei nominale, care constituie de obicei un pericol pentru circuitele electrice. [Pron. -si-u-. / < supra- + tensiune, după fr. surtension]. Vezi definitia »

APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. Vezi definitia »

a băga în pâine expr. a da (cuiva) de lucru / de muncă. Vezi definitia »