BENJAMÍN s. m. copil iubit, răsfățat (cel mai mic dintre frați). (< fr. benjamin) Vezi definitia »

-HALÍN² elem. halo²-. Vezi definitia »

BENEDICTÍN, -Ă (‹ fr.) s. m. și f., adj. 1. Ordin religios întemeiat de Benedict de Nursia în 529, la Montecassino (Italia) și căruia îi aparțin mai multe congregații: cistercieni, celestini etc. A numărat printre membrii săi erudiți ai ev. med., care au conservat pentru posteritate majoritatea operelor literare ale Greciei și Romei, munca lor stăruitoare devenind proverbială. 2. Adj. Care aparține benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios. 3. Sf. Lichior fin, galben, cu gust dulce obținut prin macerarea în alcool etilic a unui amestec de plante aromate; preparat la început de benedictini (1). Vezi definitia »

MAROCHÍN s.n. Piele de oaie, de capră etc. tăbăcită într-un anumit fel pentru a căpăta lustru și finețe; material care imită o astfel de piele. [Var. marochină s.f. / cf. fr. maroquin, it. marocchino < sp. marroquin – marocan]. Vezi definitia »

EXTRAUTERÍN, -Ă adj. (Anat.) Situat în afara cavității uterine. [Pron. -tra-u-. / cf. fr. extra-utérin]. Vezi definitia »