POZITIVÍSM s. n. 1. Curent filozofic din sec. XIX-XX care respinge filozofia ca reprezentare teoretică generalizată a lumii, susținând că se bazează numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. ♦ Curent în științele juridice care admite numai existența dreptului pozitiv, practic. 2. Interes exagerat pentru problemele practice. – Din fr. positivisme. Vezi definitia »

LOBBYÍSM s.n. (Anglicism) Parlamentări, tranzacții făcute în lobby. ♦ Metodă de influențare prin agenți speciali, a oamenilor de stat, pentru a adopta în parlament, guvern etc. poziții avantajoase monopolurilor. [< engl. lobbyism < lobby – culoar din clădirea parlamentului]. Vezi definitia »

PROXENETÍSM s.n. Ocupația proxenetului. [Cf. fr. proxénétisme]. Vezi definitia »

GEODETERMINÍSM s. n. formă a determinismului mecanicist-metafizic care exagerează influența mediului natural asupra societății. (< geo- + determinism) Vezi definitia »

IMOBILÍSM s. n. Atitudine de opoziție sistematică și permanentă față de orice inovație, invenție, progres etc.; închistare. – Din fr. immobilisme. Vezi definitia »