BĂNĂȚEÁNCĂ, bănățence, s. f. Femeie (originară) din Banat. – Bănățean + suf. -că. Vezi definitia »

răchítă (răchíte), s. f. – Numele mai multor specii de salcie (Salix fragilis, S. incana, S. viminalis, S. purpurea). – Var. richită. Sl. rakyta (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 49), cf. bg., sb., cr., slov. rakita, ceh. rakyta, pol. rokita, mag. rakottya. – Der. răchitan, s. m. (plantă, Lythrum salicaria); răchitar, s. m. (fluturele lui Cossus ligniperda); răchitiș, s. n. (mulțime de răchite); răchițea, s. f. (plantă, Vaccinium oxycoccos); răchițică, s. f. (nume de arbuști, Epilobium angustifolium, Elaeagnus angustifolia). Arichiță, s. f. (zer), hapax atestat în Oltenia, poate fi același cuvînt cu răchită, richită și se explică prin obiceiul de a pune brînza pe o împletitură sau un tipar de răchită, cf. it. giunco „răchită”, giuncata „brînză”, fr. jonchée „rogojină de răchită” și „brînză” (după Hasdeu, 1643, din lat. *alicŭla ‹ alica „secară-albă; alac”, cf. P. Papahagi, Notițe etim. 1 și DAR; după Diculescu, Elementele, 453, din lat. *alicula ‹ gr. *ἀλλιϰύλη, din ἄλλιξ „tunică”). Vezi definitia »

scorbeleálă, scorbeléli, s.f. (înv. și reg.) scormoneală, scormonit, scorbelire, scorbelit. Vezi definitia »

TENDÍNȚĂ, tendințe, s. f. 1. Dispoziție firească pentru ceva, înclinare, năzuință; pornire, acțiune conștientă spre un scop determinat. ♦ Orientare comună a unei categorii de persoane; direcție. ♦ Evoluție a cuiva într-un anumit sens. 2. Forță care face ca un corp să se miște într-o anumită direcție; direcția pe care o are un corp în mișcare. – Din fr. tendance. Vezi definitia »

ciúrlă s.f. (reg.) păr zbârlit, nepieptenat; hălăciugă. Vezi definitia »