VÍCIU, vicii, s. n. 1. defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.). ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium. Vezi definitia »

PANARÍȚIU s. n. inflamație a țesuturilor din jurul unghiilor. (< lat. panaricium) Vezi definitia »

palíu², -íe, adj. (reg.) nebun, aiurit, trăznit, țicnit; prost. Vezi definitia »

stâncíu, stâncíe, adj. (înv.; despre munți, terenuri) stâncos. Vezi definitia »

OSTENTATÓRIU adj. (Liv.) Ostentativ. [< fr. ostentatoire]. Vezi definitia »