ANOMALÍE, anomalii, s. f. Abatere de la normă, deviere de la regula obișnuită; p. ext. defect (grav), meteahnă. – Fr. anomalie (< gr.). Vezi definitia »

ACREȚÍE s. f. 1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spațiul cosmic. 2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente. ◊ formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre. (< fr. accrétion) Vezi definitia »

MATÉRIE s. f. 1. realitatea obiectivă, existentă independent de conștiință și reflectată de aceasta. 2. substanță din care sunt făcute diverse obiecte. ◊ element, corp privit din punctul de vedere al compoziției lui. ♦ ~ primă = produs destinat prelucrării. 3. domeniu de cunoaștere, de cercetare etc.; obiect de studiu. ♦ în ~ de = în ceea ce privește... ◊ conținut, fond, esență. 4. totalitatea cunoștințelor predate în cadrul unui obiect de studiu, disciplină școlară. (< lat., it. materia, rus. materiia germ. Materie) Vezi definitia »

SOMATOGNOZÍE s. f. cunoaștere despre propriul corp, despre existența și starea diferitelor părți ale acestuia. (< fr. somatognosie) Vezi definitia »

FRENEZÍE s.f. Excitare excesivă; (p. ext.) pasiune puternică și violentă. ◊ Cu frenezie = ca în delir; frenetic. [Gen. -iei. / cf. fr. frénésie, it. frenesia < gr. phrenesis – tulburare, agitație]. Vezi definitia »