NICRÓM s. n. aliaj de nichel și crom, rezistent la temperaturi înalte. (< fr. nichrome) Vezi definitia »

BROM (‹ fr. {i}; {s} gr. bromos „miros urît”) s. n. Element chimic (Br.: nr. at. 35, m. at. 79,909, p. t. -7,3ºC, p. f. 58,78ºC), nemetal din familia halogenilor, lichid brun-roșiatic care dezvoltă vapori grei, sufocanți, cu miros neplăcut; are acțiune caustică asupra pielii, producînd arsuri grave; vaporii de b. atacă ochii și mucoasele; sub formă de săruri (bromuri) este folosit în medicină, în fotografie etc. A fost descoperit de chimistul francez A.J. Balard în 1826. Vezi definitia »

ESOFAGOTÓM s.n. Instrument chirurgical folosit în esofagotomie. [< fr. oesophagotome]. Vezi definitia »

STEREÓM s.n. (Bot.) Sistemul de susținere al tulpinii. [Pron. -re-om. / < fr. stéréome]. Vezi definitia »

RABDOMIÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a țesutului muscular striat. [Pron. -mi-om, pl. -oame. / < fr. rhabdomyom]. Vezi definitia »