diácon (diáconi), s. m. – Membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei bisericești. Gr. διάϰονος (Murnu), în parte prin intermediul sl. dijakonŭ (Vasmer, Gr., 52). – Der. diaconar, s. n. (înv., liturghier); diaconeasă, (femeie în slujba bisericii); diaconesc, adj. (de diacon); arhidiacon, s. m. (prim diacon). Vezi definitia »

TALÓN s. n. 1. partidă la unele jocuri de cărți. 2. porțiunea de deasupra călcâiului unui ciorap. 3. marginea tare și îngroșată a unei anvelope, care se introduce în janta roții. 4. parte care rămâne la cotorul unui chitanțier, bonier etc. după ce s-au rupt părțile detașabile. ◊ document eliberat călătorilor cu avionul, sau cu vaporul care certifică existența biletului sau permite controlul trecerii lor prin diversele servicii ale (aero)portului. 5. (arhit.) mulură convex-concavă formată din două sferturi de cerc care se racordează. 6. (muz.) piesă montată la capătul de jos al unui arcuș. (< fr. talon) Vezi definitia »

SEPTILIÓN s. n. număr egal cu un milion de sextilioane (10⁴²). (< fr. septillion) Vezi definitia »

REVELIÓN s.n. Noaptea care precedă prima zi a unui an nou; petrecere, serbare care are loc în această noapte. [Pron. -li-on, var. reveion s.n. / < fr. réveillon]. Vezi definitia »

SINE-QUA-NON, adj. Absolut necesar, indispensabil, neaparat trebuincios. Vezi definitia »