Definita cuvantului terminus
TÉRMINUS s.n. invar. 1. (Ist.) Demarcație (stâlp, stelă etc.) care arată limitele, hotarele unui stat, ale unui teritoriu, ale unei jurisdicții etc. 2. Loc, punct etc care marchează sfârșitul, limita extremă. ♦ Ultimul punct al unei linii ferate, de tramvai etc.; stația ultimă; capăt. [< fr., lat. terminus].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu terminus
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé. Vezi definitia »
BOETHIUS, Anicius Manlius Severinus (480-524), om de stat și filozof roman. Influențat de Platon, Aristotel și stoici, ale căror idei a încercat să le îmbine cu principiile creștinismului („Mîngîierile filozofiei”). În tratatul „De institutione musica” a transmis evului mediu cunoștințele muzicale ale antichității. V. pătratul logic. Vezi definitia »
LÓCUS pl. -ci/ s. m. poziție determinată ocupată de o genă sau de alelele ei în structura cromozomului. (< lat. locus) Vezi definitia »
ÍCTUS s.n. 1. (Metr.) Bătaie care marchează silaba accentuată. 2. (Muz.) Note foarte accentuate aflate în primele măsuri. 3. (Med.) Atac morbid subit; șoc. [Pl. -usuri, (s.m.) -uși. / < fr., lat. ictus]. Vezi definitia »
ALTOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudinea medie de 6000 m, cu aspect de pături de culoare albă sau cenușie, constituite din picături mici de apă. – Din fr. altocumulus. Vezi definitia »