Definita cuvantului valvă
VÁLVĂ s.f. 1. (Zool.) Fiecare dintre cele două capace ale cochiliei de scoică. 2. (Bot.) Fiecare dintre cele două jumătăți ale unei păstăi. 3. Organ de mașină care servește la stabilirea, întreruperea sau dirijarea circulației unui fluid într-o conductă etc. 4. Instrument pentru depărtarea părților moi care astupă intrarea unui organ cavitar. [< fr. valve, cf. lat. valva].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu valvă
răpciúgă (răpciúgi), s. f. – Respirație grea, morvă. Origine obscură. Fără îndoială de origine sl., probabil în loc de *răpștiugă, de la răpști „a murmura”; pentru semantism, cf. sb. hropati „a sufla greu” față de hropotnija „gripă”, bg. hropotnica „catar”, rus. sapĕtĭ „a sforăi” față de sap „răpciugă” (Cihac, II, 306). – Der. răpciugos, adj. (cu răpciugă). Vezi definitia »
băsádă (-de), s. f. – (Trans., înv.) Conversație, taifas. – Var. bes(e)adă, băseadă. Sl. besĕda, în limba veche; și de asemenea din mag. beszéd (‹ sl.), în Trans. – Der. băsăd(u)i, vb. (a sta de vorbă, a sta la taifas). Vezi definitia »
baldâră, baldâre, s. f. femeie grasă Vezi definitia »
OFÉNSĂ s.f. Comportare, faptă, exprimare, expresie jignitoare; jignire, insultă, injurie. [< fr. offense, cf. lat. offensa]. Vezi definitia »
cioáră (cióri), s. f. – 1. Specii de pasăre din familia corbului (Corvus cornix, Corvus corone, Corvus frugilegus). – 2. Pasăre, cioară-de-cîmp (Corvus monedula). – 3. Poreclă dată de obicei țiganilor. – Mr. țoară, megl. cioară. Origine necunoscută. Este considerat cuvînt expresiv, care imită croncănitul ciorii (cf. DAR). Coincide cu alb. sorë (Meyer, Alb. St., IV, 72; Philippide, II, 705), friul. čore, sore „cioară” (REW 2449: Densusianu, Hlr., 231), sicil., calabr. čaulo, napol. čaolę, tarent. čola, piem. čova, sav. šave, cf. calabr. čola, „găină slabă și mică” (Rohlfs 210). Cf. Pascu, I, 64; Rosetti, II, 114. Este curioasă și coincidența cu per. čurē (Popescu-Ciocănel 22), cuman. čura (Kuun 129), ambele cu sensul de „șoim”; este însă puțin probabilă o relație directă. Este cuvînt dac, după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 176; anterior indoeurop., după Lahovary 323. Sensul 3 este rezultatul unei contaminări cu țig. čor „sărman, nenorocit; țigan” (Graur 138; Juilland 162). Der. ciorărie, s. f. (mulțime de ciori); cioresc, adj. (de cioară, se spune mai ales despre anumite varietăți de plante); cioroi, s..m. (cioară, bărbătuș; corb; poreclă dată țiganilor); cioarcă (var. ciorcușe), s. f. (coțofană, Pica caudata), rezultat al unei contaminări cu țarcă; cioro(i)pină, s. f. (poreclă dată țiganilor), comp. de la cioară sau cioroi cu arăpină; ciorăi (var. corăi), vb. (despre ciori, a croncăni); ciorăitură, s. f. (croncănit). Vezi definitia »