TÓNIC, -Ă adj. 1. (Despre o vocală, o silabă) Pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accent muzical; (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. 2. (Med.; și s.n.) (Substanță, medicament) care întărește organismul, reface forțele; întăritor. // (Și în forma toni-, tono-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „întăritor”, „care fortifică”. [< fr. tonique, it. tonico, cf. gr. tonikos]. Vezi definitia »

BUBERÍC s. m. Plantă erbacee cu tulpina noduroasă la bază, cu frunze dințate și cu flori brune sau verzi-măslinii (Scrophularia nodosa). – Comp. bg. bubrek. Vezi definitia »

DENDROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la dendrologie. [Cf. fr. dendrologique]. Vezi definitia »

naționálnic, naționálnică, adj. (înv.) național. Vezi definitia »

ROMÁNTIC, -Ă adj. Care se inspiră din romantism, al romantismului; referitor la romantism. // s.m. și f. 1. Scriitor din școala romantică. 2. Om visător, melancolic, romanțios. [< fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch]. Vezi definitia »