FONETÍSM s. n. 1. totalitatea formelor utilizate într-o limbă. 2. mod de pronunțare propriu unei limbi, unui dialect sau grai. (< fr. phonétisme) Vezi definitia »

MONOHIBRIDÍSM s. n. (Biol.) Încrucișare între indivizi care diferă printr-un singur caracter; monohibridare. – Din fr. monohybridisme. Vezi definitia »

DONCHIȘOTÍSM s.n. (Liv.) Purtare extravagantă, caracteristică unui om care urmărește scopuri irealizabile, pentru care desfășoară un eroism steril în luptă cu obstacole imaginare. [< fr. donquichottisme, cf. Don Quijote – eroul celebrei opere a lui Cervantes]. Vezi definitia »

PALEOMAGNETÍSM s.n. Caracteristicile câmpului magnetic terestru din trecutul geologic. [< fr. paléomagnétisme]. Vezi definitia »

OSTRACÍSM s. n. 1. (în Grecia antică) îndepărtare temporară a unui cetățean din viața publică, pe care o hotăra poporul prin vot scris pe o scoică. 2. (fig.) proscriere; ostracizare. (< fr. ostracisme) Vezi definitia »