CASIOPÉIU s.n. (Chim.) Lutețiu. [Pron. -si-o-pe-iu. / < fr. casiopeium]. Vezi definitia »

terágiu s.n. (înv.) unealtă de zidărie. Vezi definitia »

CADMIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Cd; nr. at. 48; m. at. 112,41, p. t. 321ºC, p. f. 768ºC); metal alb-argintiu. Se găsește în natură sub formă de combinații în minereuri de zinc. Funcționează în combinații în starea de valență 2. Este folosit la obținerea aliajelor cu punct de topire scăzut și rezistente față de agenții de coroziune, ca absorbant de neutroni în reactoarele nucleare etc.; sulfura și oxidul de c. sînt întrebuințate la preparea culorilor fine și a smalțurilor. A fost descoperit de chimistul german Fr. Strohmeyer în 1817. Vezi definitia »

BERÍLIU s. n. metal alb-cenușiu, ductil, maleabil, foarte dur și ușor, în unele aliaje ușoare. (< fr. béryllium) Vezi definitia »

córciu¹, córciuri, s.n. (reg.) animal născut prin încrucișarea a două specii; bastard, corcitură, hibrid. Vezi definitia »