FÚNCȚIE/FUNCȚIÚNE s. f. 1. activitate prestată de cineva pentru a se achita de obligațiile impuse de serviciu; însărcinare, sarcină; slujbă. 2. rol sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt în propoziție. ◊ (log.) operație care prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 3. activitate proprie unui organ, unei ființe animale sau vegetale. 4. totalitatea proprietăților chimice ale unui compus, determinate de o anumită grupă de atomi din moleculă. 5. (mat.) mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile. 6. a fi în ~ de... = a depinde de... 7. (inform.) subprogram care calculează și întoarce subprogramului apelant o singură valoare. (< fr. fonction, lat. functio) Vezi definitia »

FOTOMETRÍE s. f. Parte a opticii care se ocupă cu măsurarea intensității surselor de lumină, a iluminării etc. – Din fr. photométrie. Vezi definitia »

HEMOGENÍE, hemogenii, s. f. Boală a sângelui, mai frecventă la femei, caracterizată prin scăderea numărului trombocitelor, purpură² hemoragică, creșterea timpului de sângerare etc. – Din fr. hémogénie. Vezi definitia »

Niciolaie s. pr. iron. poreclă dată dictatorului Nicolae Ceaușescu. Vezi definitia »

CONURBÁȚIE s.f. (Liv.) Aglomerație urbană constituită dintr-un oraș cu rol de centru spre care gravitează mai multe orașe vecine. [Gen. -iei. / < fr., engl. conurbation, it. conurbazione, cf. lat. cum – cu, urbs – oraș]. Vezi definitia »