gloábă (gloábe), s. f. – 1. Amendă. – 2. Mîrțoagă. – Megl. gloabă. Sl. (bg., sb.) globa „pedeapsă” (Miklosich, Lexicon, 129; Meyer 140; Berneker 305), cf. alb. gjobë, ngr. γλάμπα. Sensul 2 se explică desigur prin obiceiul de a plăti amenzile în natură, fapt pentru care se alegeau caii cei mai proști, cf. pui de bodaproste. – Der. globi, vb. (a pune amendă, a pedepsi); globnic, s. m. (înv., persoană care strîngea amenzile), din sl. globĭnikŭ. Vezi definitia »

PROPILÉNĂ s.f. Olefină inferioară care se găsește în gazele de cracare izolate din petrol; propenă. [< fr. propylène]. Vezi definitia »

SEPULTÚRĂ s.f. (Franțuzism) Loc de înmormântare; mormânt. [< fr. sépulture]. Vezi definitia »

HALTÉRĂ s. f. 1. aparat din două rânduri de discuri metalice legate printr-o bară, folosit în atletica greacă; ganteră. ◊ (pl.) sport practicat cu acest aparat. 2. (pl.) balansiere (3). (< fr. haltère) Vezi definitia »

DIÁDĂ s. f. 1. principiu metafizic al dualității, la filozofii antici greci, opus monadei. 2. (în psih. socială) orice relație dintre două persoane, sub raportul interacțiunii. 3. (mat.) grup de două mărimi legate cu ocazia aceleiași operații. 4. (biol.) cele două celule rezultate din prima diviziune meiotică. 5. (în versificație) grup armonic de două vocale. (< fr. dyade) Vezi definitia »