púne (pún, pús), vb. – 1. A așeza, a amplasa. – 2. A dispune, a pregăti. – 3. A (se) situa, a (se) plasa. – 4. A numi, a instala, a preda. 5. A introduce, a fixa. – 6. A impune, a stabili. – 7. A comanda, a sili, a îndemna. – 8. A recurge la... – 9. A obliga, a forța. – 10. A expune, a risca. – 11. A (se) folosi, a (se) întrebuința. – 12. A îmbrăca, a purta. – 13. A presupune, a admite. – 14. A socoti, a calcula. – 15. (Refl.) A se așeza. – 16. (Refl.) A ieși afară, a avea scaun. – 17. (Refl.) A se băga, a intra în, a se întinde. – 18. (Refl.) A ase opune, a rezista. – 19. (Refl.) A se certa, a se bate. – 20. (Refl.) A intra în serviciu. – 21. (Refl.) A începe, a se așterne, a se produce o intemperie. – Mr., megl. pun, puș, istr. pur, pus. Lat. pōnĕre (Pușcariu 1401; Candrea-Dens., 1461; REW 6647), cf. it. porre (logud. ponnere), prov. ponre, fr. pondre „a depune ouă”, sp. poner, port. pôr. Persoana a doua a prezentului, pui ‹ ponis, a influențat-o pe prima, eu pun, care se pronunță adesea eu pui; la fel să pun, să pui; gerunziul punînd și puind, cu suf. de agent punător și puitor. La fel se pot conjuga și derivatele lui (apune, depune, supune, răpune, despune, spune, prepune) ca și veni și ține. S-au adaptat la conjug. lui toate der. împrumutate din fr. poser; compune, vb.; impune; dispune; presupune; repune; contrapune etc. Der. puitor, s. m. (persoană care pune ceva; lucrător care alimentează presa de imprimat); puitoare, s. f. (lucrătoare care alimentează presa de imprimat); puitură, s. f. (semănat; cusătură de ie); pus, s. n. (acțiunea de a pune); pusătură, s. f. (înv., așezare, poziție; boală rezultată din vrăji; farmece); pusoare, s. f. (situație; poziție; viță-de-vie sădită recent; Trans., așteptare, pîndă, post de vînătoare). Cf. apune, depune, prepune, răpune, supune. Der. neol. compune, v. mai sus; contrapune, vb.; expune, vb.; interpune, vb.; justapune, vb.; opune, vb.; propune, vb.; suprapune, vb. Vezi definitia »

SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat² (1), grețos; scârnăvie, murdărie. ♦ Fig. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate. 2. Termen de dispreț pentru o ființă respingătoare; p. ext. monstru. – Spurca + suf. -ăciune. Vezi definitia »

IRIGAȚIÚNE s.f. v. irigație. Vezi definitia »

ASCENSIÚNE s. f. 1. mișcare de jos în sus a unui mobil. 2. urcare, suire (pe un munte); înălțare (cu balonul). 3. (fig.) creștere, dezvoltare. ◊ promovare pe treptele ierarhiei profesionale sau sociale. ◊ proces de cucerire a puterii de către o organizație politică. (< fr. ascension, lat. ascensio) Vezi definitia »

ÓRDINE s.f. 1. Dispoziție, aranjament al unor lucruri, al unor fapte, făcut după anumite reguli etc.; organizare, înșiruire. ◊ Ordine de zi = program care cuprinde chestiunile ce urmează să fie discutate într-o ședință. 2. Rânduială, regulă, disciplină. 3. Orânduire, regim, organizare (socială, economică etc.). [Gen. -nii, var. ordin s.n. / cf. lat. ordo, it. ordine]. Vezi definitia »