ELATÍV s. n. caz gramatical care exprimă acordarea, prin atracție, a adverbului, morfem al superlativului unui adjectiv, cu adjectivul respectiv. (< fr. élativ, germ. Elativ) Vezi definitia »

LEIT-MOTÍV s.n. v. laitmotiv. [DEX'98] Vezi definitia »

TIREOPRÍV, -Ă adj. referitor la suprimarea glandei tiroide. (< fr. thyréoprive) Vezi definitia »

CONFEDERATÍV, -Ă adj. Care aparține unei confederații. [< fr. confédératif]. Vezi definitia »

CORELATÍV, -Ă adj. care se află în corelație. ♦ element ~ (și s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncție etc.) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noțiuni ĕ = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. (< fr. corrélatif, lat. correlativus) Vezi definitia »