PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. În permanență = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat la anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence. Vezi definitia »

CARIÓPSĂ s.f. Fruct uscat, indehiscent, cu pericarpul lipit de sămânță. [Pron. -ri-op-. / < fr. caryopse, cf. gr. karyon – nucă, opsis – aspect]. Vezi definitia »

ANOXIBIÓZĂ s. f. anaerobioză. (< fr. anoxybiose) Vezi definitia »

báhniță, báhnițe, s.f. (reg.) femeie urâtă și murdară Vezi definitia »

táică s. m. – 1. Tată. – 2. (Arg.) Birlic. Bg. tajko, sb. tajko, tajka (Tiktin; Conev 98). Vezi definitia »