própriu (próprie), adj. – Personal, specific. Fr. propre. – Der. impropriu, adj., din fr. impropre; proprietar (var. vulg. propietar), s. m., din fr. propriétaire; prop(r)ietăreasă, s. f. (stăpînă); prop(r)ietate, s. f., din fr. propriéte; improprietate, s. f., din fr. impropriéte; împrop(r)ietări, vb. (a se face proprietar; a da țăranilor proprietăți agricole). Toate var. fără r sînt vulgare. Vezi definitia »

alburíu² s. n., art. alburíul Vezi definitia »

CORTÉGIU, cortegii, s. n. Șir de persoane care însoțesc o ceremonie; convoi. ♦ Fig. Șir, înșirare. – Din it. corteggio, fr. cortège. Vezi definitia »

AUDITÓRIU s. n. 1. asistență, public (la o conferință, la un curs etc.). 2. sală pentru audiții și pentru înregistrări fonice. (< fr. auditoire, /2/ lat. auditorium) Vezi definitia »

NEOBLIGATÓRIU, -IE, neobligatorii, adj. Care nu trebuie urmat întocmai; care nu este impus. [Pr.: ne-o-] – Ne- + obligatoriu. Vezi definitia »