SIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ♦ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie. Vezi definitia »

IODOMETRÍE s. f. totalitatea metodelor oxidimetrice de dozare cantitativă a diferitelor substanțe care reacționează cu o soluție de iod. (< fr. iodométrie) Vezi definitia »

ZOOGENÍE s. f. studiu al dezvoltării animalelor. (< fr. zoogénie) Vezi definitia »

pițmacăríe, pițmacăríi, s.f. (reg.) speculă măruntă. Vezi definitia »

MEGALOFTALMÍE s. f. mărime congenitală a diametrului globular ocular. (< fr. mégalophtalmie) Vezi definitia »