CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, dogmă bisericească; tipici. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Listă de texte sacre care se bucură de autoritate deplină în cadrul unei religii. 2. Pedeapsă dată de biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Nume dat cărților Vechiului și Noului Testament. 4. Regulă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută împreună aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ, fr. canon, germ. Kanon. Vezi definitia »

ADRENALÓN s. n. produs intermediar de oxidare a adrenalinei, cu acțiune vasoconstrictoare. (< fr. adrénalone) Vezi definitia »

GRAMOFÓN s. n. aparat pentru reproducerea sunetelor pe discuri, cu o diagramă, un ac și o pâlnie acustică. (< fr. gramophone) Vezi definitia »

TIMPANÓN s. n. instrument muzical cu coarde de metal care se lovesc cu două ciocănele; țambal. (< fr. tympanon) Vezi definitia »

TIRFÓN s.n. Șurub de oțel cu pasul mare, tăiat în spirală, având capul jumătate rotund, continuat cu o prismă pătrată, care se folosește la fixarea șinelor de cale ferată pe traverse. [< fr. tirefond]. Vezi definitia »