ponorâtóriu, -oáre, adj. (înv.; despre terenuri) care se ponorăște, se surpă, alunecă; alunecos. Vezi definitia »

suháriu (-ii), s. m. – (Trans.) Pîine cazonă. Rus. sucharj, pl. suchari (Tiktin; Candrea). Vezi definitia »

GERMÁNIU s.n. Element foarte puțin răspândit în natură, cu proprietăți atât de metal cât și de metaloid. [Pron. -niu, var. germanium s.n. / < fr. germanium, cf. germ. Germanium]. Vezi definitia »

DECLINATÓRIU, -IE adj. (Jur.) Care nu recunoaște competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ◊ (s.n.) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată incompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. [Pron. -riu. / cf. fr. déclinatoire]. Vezi definitia »

secfíu², secfíi, s.m. (înv.) romaniță-mare. Vezi definitia »