COMUTÁȚIE s. f. 1. comutare; schimbare, mutație. ◊ totalitatea operațiilor de conectare și deconectare a liniilor, efectuate în scopul realizării unei legături telefonice sau telegrafice. 2. trecere a unei secțiuni a înfășurării induse a rotorului unei mașini electrice cu colector dintr-o cale de curent într-alta în cursul rotirii rotorului. 3. figură de stil prin care sunt puse în opoziție două propoziții, astfel încât prin schimbarea ordinii cuvintelor să rezulte un sens contrar. (<fr. commutation, lat. commutatio) Vezi definitia »

DEDENTÍȚIE s. f. pierdere a dinților (la bătrânețe). (< fr. dédentition) Vezi definitia »

ASTROFOTOGRAFÍE s.f. Parte a astrofizicii care folosește fotografia ca metodă și mijloc de investigație pentru determinarea (numărului) aștrilor. [Gen. -iei. / cf. fr. astrophotographie, germ. Astrophotographie]. Vezi definitia »

HIPOPLAZÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare incompletă a unui organ sau a unui țesut. [Gen. -iei. / < fr. hypoplasie, cf. gr. hypo – sub, plassein – a forma]. Vezi definitia »

COLORIMETRÍE s. f. 1. Determinare a concentrației unei soluții colorate. 2. Metodă de determinare a caracteristicilor unei culori. – Din fr. colorimétrie, germ. Kolorimetrie. Vezi definitia »