Definita cuvantului inteligență
INTELIGÉNȚĂ s.f. Înțelegere profundă, ușoară a unor lucruri mai ales din domeniul culturii și al științei; facultatea de a înțelege, de a pricepe fenomenele, lucrurile etc.; deșteptăciune; înțelegere. [< lat. intelligentia, cf. fr. intelligence].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu inteligență
plătícă (plătíci), s. f. – Pește de apă dulce cu corpul lat (Abramis brama). Bg. platika (Cihac, II, 261; Tiktin; Conev, 53), cf. ngr. πλατίτσα, slov. platica › plătiță, var. înv. (Miklosich, Slaw. Elem., 36; cf. Meyer, Neugr. St., II, 50). Ideea de „turtit” e vizibilă în acest cuvînt, cf. sp. platija; de aici plătică, s. f. (arbore, Gleditschia triacanthos), numit așa din cauza formei caracteristice a frunzelor sale. – Der. plăticuță, s. f. (pește, Rhodeus amarus). Vezi definitia »
alámă (alắmuri), s. f. – Aliaj de cupru și zinc. Ngr. μάλαμα „aur”, de unde mr. malamă, amálomă „aur”, alb. malamë „aur”. Schimbarea fonetică și semantică este curioasă. Pare a fi vorba de o etimologie populară, datorată confuziei între aur și alamă (foarte folosită odinioară în ornamentație, de ex. în lucrările de marchetărie). Analogia care se impune între alamă și aramă ar putea explica schimbarea de accent. De asemenea trebuie să se fi produs o despărțire la *μ’ἄλαμα, înțeles ca un presupus *μὲ ἄλαμα „ cu aur” (aceeași pierdere a lui μ inițial în ngr. μασάμαυα › aramafta, formulă de imprecație, cf. N. Grămadă, Codrul Cosminului, IV, 309). Lambrior 373, Hasdeu 674 și DAR pleacă de la it. lama › sb. lama „tinichea”; Densusianu, Rom., XXXIII, 273, pleacă de la ngr. λάμα, iar Körting 5406 de la lat. lamina, ipoteză abandonată. Der. alămar, s. m.; alămărie, s. f.; alămat, alămit, adj. (bătut cu cuie de alamă); alămiu, adj. Vezi definitia »
BRÉGMĂ s.f. (Anat.) Punct de întâlnire a oaselor parietale cu osul frontal. [< fr. bregma, cf. gr. bregma – cap]. Vezi definitia »
pérnă (pérne), s. f. – 1. Căpătîi, obiect pe care se pune capul la culcare. – 2. Obiect de tapiserie (de sofa, de automobil etc.). – Var. perină. Sl. perina, din pero „pană” (Cihac, II, 251; Conev 61), cf. perie și sb. perina, bg. pernica (› mr. perniță). – Der. perniță (var. perinuță), s. f. (pernă mică); perinoc, s. n. (piesă de lemn la podul osiei carului, piesă pe care se sprijină broasca de la roata morii); împerina, vb. (a pune perne). Vezi definitia »
-DÉSMĂ elem. desm(o)-. Vezi definitia »