BERÍLIU (‹ fr. {i}; gr. berrylos „beril”) s. n. Element chimic (Be; nr. at. 4; m. at. 9,012, p. t. 1.287ºC, p. f. 2.960ºC); metal alb cenușiu tare, casant, foarte ușor, puțin răspîndit în natură, folosit în aliaje (cărora le conferă rezistență, duritate și stabilitate față de agenții fizico-chimici) și ca moderator sau reflector de neutroni în reactoarele nucleare. A fost descoperit de chimistul francez N.L. Vauquelin, în 1786. Vezi definitia »

RATANGÍU, ratangíi, s. m. (Fam., joc. sport.) Jucător care ratează (des). (din rata + suf. -angiu) Vezi definitia »

VALETUDINÁRIU s. n. infirmerie într-o casă romană mare. ◊ spital al unei tabere romane. (< lat. valetudinarium) Vezi definitia »

NINSORÍU, -ÍE, ninsorii, adj. (Rar) Alb ca zăpada. [Var.: ninsuríu, -ie adj.] – Ninsoare + suf. -iu. Vezi definitia »

CÁSIU s.n. Rigolă pavată, largă și evazată, care traversează un drum în punctele joase ale traseului. [Pron. -siu. / < fr. casis]. Vezi definitia »