Definita cuvantului bi
bi- Prefix de origine neol., care indică în principiu reduplicarea ideii exprimate în continuare. În practică, însoțește adesea cuvinte care, ele singure, nu sunt folosite în rom.: bicolor, bilinguu, biman, bimestru, etc. față de formațiile pe baza cuvintelor care au și uz independent: bilateral, bimensual, bioxid, etc. Lat. bis mai ales prin intermediul fr. bi-.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bi
SCROBÍ, scrobésc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, scr. skrobiti. Vezi definitia »
ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenți oxidanți sau reducători pentru a le face mai hidrofile (mai albe), distrugând pigmenții naturali. ♦ A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb intens. ♦ A decolora, parțial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A încărunți; p. ext. a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A străluci. – Din alb. Vezi definitia »
ABSORBÍ vb. IV. tr. 1. A se îmbiba de..., a suge, a trage; a înghiți. 2. (Fig.) A preocupa, a cuprinde mintea, gândurile cuiva. [< fr. absorber, cf. lat. absorbere]. Vezi definitia »
ALIBÍ s.n. Probă prin care un inculpat dovedește justiției că în momentul săvârșirii faptului delictuos imputat el se găsea în altă parte. ♦ (Fig.) Scuză, justificare. [Pl. -iuri. / < fr. alibi, cf. lat. alibi – în altă parte]. Vezi definitia »
ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) deține (nici) o probă, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi. Vezi definitia »