VÍCIU s.n. 1. Cusur, defect; lipsă. ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) viciu de formă = greșeală în redactarea unui act, care face actul anulabil. 2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. [Pron. -ciu. / < fr. vice, it. vizio, lat. vitium]. Vezi definitia »

ATANASIU, Gheorghe (George) (1893-1972, n. Iași), geofizician român. Acad. (1963), prof. univ. la Cluj, Cernăuți și București. Studii și cercetări în domeniile fotoelectricității, opticii și căldurii. A măsurat radioactivitatea surselor de apă din România și magnetismul terestru, întocmind hărți magnetice. Vezi definitia »

MOTÓRIU, -IE, motorii, adj. (Rar) Motor (II). – Din lat. motorius. Vezi definitia »

ALUNÍU, -ÍE, alunii, adj. (Rar) De culoarea alunei. – Din alun + suf. -iu. Vezi definitia »

BURGHÍU, burghie, s. n. Unealtă ascuțită de oțel în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul ca o elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. – Din tc. burgu, bg., scr. burgija. Vezi definitia »