doágă (doáge), s. f. – Bucată de lemn încovoiată care formează corpul unor vase. – Mr., megl. doagă, istr. (duge). Lat. doga, din gr. δοχή (Cihac, I, 78; Diez, I, 155; Pușcariu 536; Candrea-Dens., 501; REW 2714); cf. it., prov., cat., sp. doga, fr. douve, și alb. dogë, ngr. δόγα, ντούγα, sb., mag. duga (istr. provine din sb.). După Cihac, II, 96, ar proveni din sl., cu toate că admisese înainte proveniența din lat.; aceasta este și opinia lui Miklosich, Slaw. Elem., 21. – Der. dogar, s. m. (persoană care face butoaie), care poate fi reprezentant direct al lat. dogārius (Pușcariu 539; Densusianu, Hlr., I, 159; REW 2715), sau mai probabil der. intern, cu suf. -ar; dogar, s. n. (teslă); dogărie, s. f. (atelier unde se lucrează doage); dogi, vb. (a desface doagele butoiului; a deschide, a crăpa; a produce sunetul caracteristic butoaielor crăpate sau clopotelor stricate; despre voce, a suna răgușit). Vezi definitia »

IACOBIN-Ă, 1. adj., s.m. (Călugăr) dominican. 2. s.m. Membru al aripei radicale a revoluționarilor francezi din 1789. 3. s.m. Democrat intransigent. Vezi definitia »

TIMÍNĂ, timíne, s. f. Pirimidină (C₅H₆N₂O₂) care reprezintă una dintre cele patru baze care codează informația genetică în lanțul de polinucleotide al acidului dezoxiribonucleic. Cf. adenină, citozină, guanină și uracil. (terminolog. științif., din neolat. thymus (= timus, glandă din care a fost izolată pentru prima dată) + suf. -ină (cf. citozină); cf. engl., fr. thymine) [MW, TLF] Vezi definitia »

HEMIPARÉZĂ s.f. Pareză manifestată la o jumătate din corp; hemiplegie. [< fr. hémiparèse]. Vezi definitia »

CREVÁSĂ s.f. 1. Crăpătură într-un bloc mare de gheață. 2. Plesnitură a pielii. [< fr. crevasse]. Vezi definitia »