CAIÁFĂ, caiafe, s. m. și f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ (În expr.) A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul, a purta cu vorba. – Ngr. Kaiafa. Vezi definitia »

ANGIOCOLECISTÍTĂ s.f. Inflamație simultană a colecistului și a canalelor biliare. [Pron. -gi-o-. / < fr. angiocholécystite]. Vezi definitia »

BASCÚLĂ, bascule, s. f. 1. Aparat care permite cântărirea corpurilor grele cu ajutorul unor greutăți (de o sută de ori) mai mici. 2. Scândură sau pârghie mobilă așezată în cumpănă pe un suport. 3. Partea metalică a armelor de vânătoare cu țevi mobile. – Din fr. bascule. Vezi definitia »

machieuză (rar) [pron. machiöză] (-chi-eu-) s. f., g.-d. art. machieuzei; pl. machieuze Vezi definitia »

proáșcă (proáște), s. f. – 1. Fuituială, praștie. – 2. Țintă. – 3. Distanță de la care se trage. – 4. Pompă de incendiu. – Var. proșcă, înv. Sl. *pročĭkati „a țîșni, a izbucni”, cf. sb. pročka „acțiunea de a împroșca” (Pușcariu, Dacor., III, 681-5). S-a mai crezut în sl. prysnati „a împrăștia” (Cihac, II, 257); în sb. pročkati „a iscodi” (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 440); într-un sl. *prokŭ (Tiktin); în bg. prăskalka (Conev 74). – Der. împroșca, vb. (a arunca, a azvîrli; a țîșni, a ieși; a stropi, a împrăștia; a spumega), var. înv. împrocica, cf. rus. pročikatĭ „a se deschide un abces”; împroșcătură, s. f. (aruncare; lansare; stropire). Vezi definitia »