CARMELIT, -Ă (‹ fr.) s. m. și f. 1. Călugăr(iță) catolic(ă) făcînd parte din ordinul religios apărut spre 1180 într-o comunitate de eremiți adunați pe muntele Carmel, în Palestina. S-au stabilit în Europa, în 1235, adoptînd regulile de organizare ale dominicanilor (1431). În 1562, Sf. Ioan al Crucii și Tereza de Avila au reformat ordinul. ♦ carmeliți desculți = c. care au urmat Reforma. Vezi definitia »

EMERÍT, -Ă, emeriți, -te, adj. 1. (Ieșit din uz) Calificativ cuprins în titlul de onoare acordat unui artist, unui profesor, unui medic etc. care s-a distins în mod deosebit în activitatea sa. 2. Experimentat, versat, priceput. – Din fr. émérite, lat. emeritus. Vezi definitia »

BRONHOLÍT s. n. calcul (II) bronhic. (< fr. broncholithe) Vezi definitia »

TIVÍT¹ s. n. Faptul de a tivi; tivire. – V. tivi. Vezi definitia »

ZGURÍT, -Ă, zguriți, -te, adj. (Rar) 1. Acoperit cu zgură, plin de zgură. 2. Făcut scrum, transformat în zgură, ars; negru. – Din zgură. Vezi definitia »