ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut (2). – Din fr. attributif. Vezi definitia »

GERMINATÍV, -Ă adj. Referitor la germinație; care poate germina. [Cf. it. germinativo, fr. germinatif]. Vezi definitia »

Dispozitiv de forma unui briceag, folosit la curatarea pipei si la îndesarea tutunului. Vine din limba germana. Vezi definitia »

ACCENTUATÍV, -Ă adj. referitor la accente, la accentuație. (< it. accentuativo) Vezi definitia »

INDICATÍV, -Ă adj. Care indică, îndrumător. ◊ (Gram.) Modul indicativ (și s.n.) = mod care exprimă o acțiune reală. // s.n. 1. Denumire convențională pentru unități militare, comandanți etc. 2. (La un post de radio-televiziune) Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul emisiunii. ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre care servește pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic sau radiofonic. [Cf. lat. indicativus, fr. indicatif]. Vezi definitia »