TÉRMINUS s.n. invar. 1. (Ist.) Demarcație (stâlp, stelă etc.) care arată limitele, hotarele unui stat, ale unui teritoriu, ale unei jurisdicții etc. 2. Loc, punct etc care marchează sfârșitul, limita extremă. ♦ Ultimul punct al unei linii ferate, de tramvai etc.; stația ultimă; capăt. [< fr., lat. terminus]. Vezi definitia »

cláus cláusuri și cláuse, s.n. (reg.) 1. baraj, stăvilar, hait, opust, scoc, zăton. 2. grămadă de lemne adunată la capătul barajului. Vezi definitia »

PÁNUS s. n. 1. vascularizație anormală a unei membrane, însoțită de formarea de țesut conjunctiv. 2. adenită nesupurantă. (< fr. pannus) Vezi definitia »

VÁLGUS adj., s. n. (picior) deviat în afară. (< fr., lat. valgus) Vezi definitia »

FLÓSCULUS s.n. (Bot.) Floare mică din inflorescența compozeelor. [< lat. flosculus – floare mică]. Vezi definitia »