POSĂCEÁLĂ, posăceli, s. f. (Rar) Faptul de a fi posac; lipsă de veselie, proastă dispoziție. – Posac + suf. -eală. Vezi definitia »

dóxă (-xe), s. f. – Prudență, înțelepciune, minte. – Var. doxie, docsă, docsie. Mr. dhoxă. Ngr. δόξα „glorie, considerație” (Tiktin; Gáldi 175). Este destul de popular; se folosește cu forma doftă, s. f. (Munt., reputație). – Der. doxologie, s. f. (te deum), din gr. δοξολογία (sec. XVIII, cf. Gáldi 175); doxastar, s. n. (carte care conține doxologiile), din ngr. δοξασταριον; doxastih, s. n. (motet care însoțește doxologia), din ngr. δοξαστιχόν. Vezi definitia »

fáră s. f. – Castă, rasă. – Mr. fară. Ngr. φαρα, cf. alb. farë (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). Pare să provină din longob. fara (Pușcariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), și a fost citat ca element v. germ. în rom., nejustificat, se pare, întrucît este vorba de un cuvînt împrumutat dintr-un idiom balcanic, în epocă recentă. În același timp, este cuvînt incert, întrebuințat de patru ori de Petru Maior, care folosește adesea cuvinte mr. (și acesta pare a fi cazul lui fară) și o dată într-un text popular din Hațeg, în care este posibil să fie o pătrundere a mr. După Mladenov 660, cuvîntul ar fi de origine tc. Vezi definitia »

flanelă, flanele s. f. (glum.) vin negru. Vezi definitia »

iápă (iépe), s. f. – 1. Femela calului. – 2. Tălpig, la războiul de țesut. – 3. Suport pe care se trage plugul, cînd nu este folosit la arat. – 4.Grindă mică. – Mr., megl. iapă, istr. iope. Lat. equa (Pușcariu 755; Candrea-Dens., 795; REW 2883; DAR), cf. sard. ebba, prov. ego, cat., port. egua, sp. yegua. Pentru sensurile secundare, cf. cobilă. – Der. iepar, s. m. (paznic de iepe); iepilă, s. f. (manetă, levier); pare traducere a sl. kobila (Pușcariu, Dacor., VII, 468); iepesc, adj. (de iapă); iepaș, s. m. (poreclă dată de moldoveni soldaților polonezi ai lui Sobieski, care le furau caii), cf. Iorga, R. istorică, V, 266. Vezi definitia »