SINCRETÍSM s.n. 1. Stare de nediferențiere a elementelor unui fenomen, specifică fazelor primitive de dezvoltare. 2. Contopire a unor elemente de gândire, de viață socială, artistică etc. într-un complex în care încă nu-și pot semnala specificul. ♦ (Fil.) Amestec de teorii diferite și contradictorii. [< fr. syncretisme, cf. gr. synkretizein – a reuni]. Vezi definitia »

CARTEZIANISM (‹ fr.) s. n. 1. Filozofia lui Descartes. 2. Filozofia discipolilor lui Descartes („școala carteziană”) și a celor care s-au numit ei înșiși cartezieni: Malebranche, Spinoza, Leibniz. 3. Tradiție filozofică și științifică, de la Descartes pînă în zilele noastre (G. Bachelard, Ed. Husserl, N. Chomski), pretinzînd caracteristicile gîndirii lui Descartes: metodă, origine, rigoare, recuperarea perspectivei idealiste. Vezi definitia »

FORMALÍSM s. n. 1. concepție idealistă care rupe forma de conținut, reducând procesul concret al dezvoltării istorice la forme exterioare și scheme abstracte. 2. orientare estetică în artă care supraapreciază importanța formei, în dauna conținutului. 3. respectarea birocratică, îngustă și superficială a formalității. ◊ atitudine conformistă, exagerată, protocolară. 4. utilizare a modelelor formale în diferite științe. ◊ orientare metodologică în filozofia matematică contemporană care susține că matematica își găsește deplina ei justificare în construcția formală. ♦ ~ etic = respectare pur formală a preceptelor și normelor morale. (< fr. formalisme) Vezi definitia »

CABOTINÍSM s. n. Atitudine, gest, apucătură de cabotin. – Din cabotin + suf. -ism. Vezi definitia »

IMATERIALÍSM s. n. concepție filozofică idealistă care neagă materia ca substanță de sine stătătoare, susținând că realitatea există numai ca percepții și idei. (< fr. immatérialisme) Vezi definitia »