tărbăcí (c-esc, ít), vb. – 1. A certa, a săpuni. – 2. A bate, a chelfăni, a ocărî. – 3. A se murdări, a se umple de noroi. Creație expresivă puțin clară, poate pornind de la tăbăci „a argăsi”, cu r expresiv; pentru semantism, cf. sp. zurrar „a argăsi” și „a da bice”. – Der. tărbacă, s. f. (obicei vechi, care constă în a chinui cîinii bătîndu-i) pe care Tiktin îl lega greșit de it. trabucco și Popescu-Ciocănel 42 de tc. debek „piuliță”; tărbăceală, s. f. (bătaie; ceartă; chinuire); tăbîrci, vb. (a opinti, a purta ceva greu, a se osteni), în Mold.; tăbîrceală, s. f. (istovire); tîrbosi, vb. (a tulbura, a murdări; a mesteca în cafeaua turcească); tîrboseală, s. f. (zațul de la cafeaua turcească), în Munt. Rut. terbičiti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 850, îl propunea ca etimon al cuvîntului rom., provine probabil de la tărbăci. – Cf. tava, tearfă, tăbueț. Vezi definitia »

SMÉCI s. n. v. smeș. Vezi definitia »

CI conj. (Adversativ; după o negație sau o propoziție negativă) (Ba) dimpotrivă. Nu avea băieți, ci numai fete. 2. (Adversativ; înv. și pop.; după o propoziție afirmativă căreia i se opune o afirmație contrară sau restrictivă). Cu toate acestea; totuși. ♦ (După o propoziție ipotetică sau condiționată) Dar, însă. 3. (Adversativ; reg.; adesea împreună cu un imperativ; arată nerăbdarea) Dar... 4. (Consecutiv; rar) Prin urmare, deci. – Din ce. Vezi definitia »

trubáci (-i), s. m. – Trîmbițaș. Rus. trubačĭ (Tiktin; Candrea) sau mai probabil sb. trubač. Cuvînt rar, folosit doar de Odobescu. – Cf. trîmbă. Vezi definitia »

năprasnicí, pers. 3 sg. năprasnicéște, vb. IV refl. (reg.) a deveni năprasnic. Vezi definitia »