FIZIONOMÍE s.f. 1. Expresie particulară a trăsăturilor feței cuiva; chip, figură. 2. (Fig.) Structură, înfățișare caracteristică (a unei epoci, a unei colectivități de oameni etc.). [Gen. -iei, var. fiziognomie s.f. / < fr. physionomie, it. fisionomia, cf. gr. physis – natură, nomos – lege]. Vezi definitia »

LARINGOLOGÍE s.f. Ramură a medicinii care studiază laringele și bolile lui. [Gen. -iei. / < fr. laryngologie, cf. gr. larynx – laringe, logos – studiu]. Vezi definitia »

ACUZÁȚIE s. f. acuzare. (< fr. accusation, lat. accusatio) Vezi definitia »

SUPRAMATURÁȚIE s.f. Stadiu al semințelor și fructelor ajunse la maturitate. [Gen. -iei. / < supra- + maturație]. Vezi definitia »

PROSTRÁȚIE s. f. Stare (patologică) de indiferență totală față de lumea înconjurătoare, cauzată de o slăbire extremă a forței fizice și psihice; imposibilitate de a reacționa la excitațiile externe; apatie. – Din lat. prostratio, -onis, fr. prostration. Vezi definitia »