FRONTIÉRĂ s. f. 1. linie naturală sau convențională care delimitează teritoriul unui stat; graniță. 2. (fig.) limită. 3. (mat.) mulțime de elemente care limitează un domeniu. (< fr. frontière) Vezi definitia »

ARCUITÚRĂ, arcuituri, s. f. Parte a unui obiect încovoiat în formă de arc. – Din arcui + suf. -(i)tură. Vezi definitia »

OMÉTIȚĂ s. f. (Reg.) 1. Zăpadă fină (spulberată de vânt). 2. Partea cea mai fină a făinii, care se depune sub formă de praf în timpul măcinatului; pospai. – Din ucr. obmetycja. Vezi definitia »

grotă mai largă și înaltă decât adâncă Vezi definitia »

dáună (dáune), s. f. – Pagubă, prejudiciu. Se consideră în general der. de la lat. damnum (sec. XIX), cu fonetismul ca în scamnum › scaun, și cu f. de la pagubă (Philippide, Principii, 66; Tiktin; Candrea; Scriban); însă această explicație nu este satisfăcătoare, deoarece cuvîntul apare pentru prima oară la scriitorii romantici (Negruzzi, Alecsandri), care nu aveau suficientă pregătire filologică pentru a-și imagina sau simți astfel de analogii. Pușcariu 488-490 crede că este vorba de un cuvînt tradițional din fondul latin (cf. REW 2348), și Philippide, II, 639 îl pune în legătură cu alb. dëmoń „a dăuna”; lipsesc însă dovezi cu privire la uzul său. Cuvîntul necesită un studiu care deocamdată nu există. – Der. dăuna, vb. (a dăuna, a prejudicia); dăunător, adj. (dăunător); dăunos, adj. (lacom, dăunător); desdăuna, vb. (a despăgubi), pe baza fr. dédommager. Vezi definitia »